Orice lucru am cumpăra, în momentul în care ne informăm despre un produs în care urmează să investim, alegerea acestuia e mult mai ușoară și, la fel de important, mai inspirată.
Când vine vorba, însă, de siguranța bunurilor noastre și chiar a familiei, alegerea presupune mult mai multă grijă. Spargerile sunt întotdeauna un motiv de îngrijorare pentru proprietarii de case, afaceri și bunuri. De aceea, un lacăt sigur și durabil nu înseamnă altceva decât o investiție în siguranța noastră și a posesiilor noastre.
Pentru că avem nevoi diferite, am consultat un specialist în securistică și am făcut o selecție a celor mai potrivite lacăte, în funcție de locația sau bunul pe care ne dorim să îl protejăm:
Lacătul recomandat pentru locuință/magazie
Locuința și încăperile anexe (magazie, cămară, întrarea separată spre pod, pivniță, obloanele geamurilor etc.) pot fi securizate, pe lângă yală, și de un lacăt.
Datorită numeroaselor tipuri disponibile pe piață, avem de unde alege. Spre exemplu, dacă avem nevoie să încuiem cu un lacăt o magazie, trebuie să ne gândim la următoarele aspecte înainte să cumpărăm unul:
- Magazia este afară, așa că am nevoie de un lacăt solid, rezistent la atacuri cu instrumente manuale și electrice (ferăstraie, rangă, dispozitive electrice de tăiat etc.);
- Magazia este expusă intemperiilor, astfel încât am nevoie de un lacăt rezistent la umezeală, unul care nu ruginește;
„Pentru locuință și magazii, avem nevoie de un lacăt cu nivel de securitate mare, cu inel întărit și aliaje speciale ce nu se pot tăia cu fier beton sau cu un flex”, recomandă Ștefan Baroga, specialist lacat.ro
Lacătul cel mai indicat pentru depozite/uzine
În cazul depozitelor și uzinelor, pentru că vorbim de protejarea unor bunuri de valoare, tipul de lacăt potrivit este același cu tipul de lacăt pentru locuință, însă cu un accesoriu menit să sporească securitatea: suporții pentru lacăte.
Suporții variază în funcție de mărime și materialul din care sunt fabricați, și au diferite niveluri de securitate.
Lacătul cel mai bun pentru magazine/locații cu profil comercial
Pentru acest tip de locații, Ștefan Baroga recomandă un lacăt monobloc în combinație cu suporți de lacăte.
Modelul monobloc (lacăt cu verigă îngropată) are o rezistență crescută la atacuri deoarece nu expune veriga, astfel încât ea nu poate fi tăiată cu instrumente manuale sau electrice.
Lacătul cel mai bun pentru vestiare
„Pentru vestiare, cel mai indicat lacăt e lacătul cu cifru, din două motive: e foarte ușor de folosit și e potrivit pentru cei care nu vor să folosească o cheie”, mai precizează specialistul de la lacat.ro
Lacătul eficient pentru containere
Securizarea containerelor se face cu lacăte pentru containere speciale, cu corpul lacătului creat astfel încât să prindă cât mai bine suporții. Acestea sunt, de asemenea, potrivite pentru închiderea în siguranță a containerelor de transport, uși de înaltă securitate, camioane, depozite și garaje.
Lacătul recomandat pentru securizarea bagajelor
„Lacătul cu cifru e cel mai potrivit pentru securizarea bagajului în timpul unei călătorii. Lacătul trebuie să fie acreditat de TSA (Administrația Securității Transportului din SUA). De ce avem nevoie de un asemenea lacăt? La aeroport, când îți sunt verificate bagajele, personalul are o cheie care se potrivește lacătului acreditat TSA. Astfel, la controale, este evitată distrugerea lacătului”, spune Ștefan Baroga.
Ce tip de lacăt alegem în funcție de locația sau bunul pe care vrem să îl protejăm?,